.„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât
pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică” (Ioan III,16).
’
Iubiţii Noştri fii duhovniceşti,
Fiecare praznic luminos al Naşterii Domnului Hristos ne oferă posibilitatea să ne înveşmântăm sufletele cu iubire, care este legătura desăvârşirii. [1]. Cu iubirea lui Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi, cu a noastră faţă de El şi între noi căci Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el [2].
De fiecare dată Crăciunul este praznicul iubirii dumnezeieşti şi desăvârşite chiar dacă venirea Fiului lui Dumnezeu întru ale Sale [3] nu a transformat lumea toată într-un Eden pentru că numai celor care L-au primit, care cred în numele Lui le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu [4] şi fraţi după har. Tocmai de aceea dacă ne iubim unul pe altul Dumnezeu rămâne întru noi şi dacă mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul Mântuitor al lumii [5]trăim cu adevărat sărbătoarea Naşterii Domnului.
Cu fiecare sărbătoare a Naşterii Domnului se cuvine să mărturisim adevărul că numai prin căldura şi lumina Soarelui iubirii dumnezeieşti putem înţelege măcar în parte, ca prin oglindă, marea taină a dreptei credinţe [6].
Cu adevărat Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă [7], dar credinţa în aceste dumnezeieşti adevăruri trebuie să fie lucrătoare prin iubire [8]. Numai astfel se transformă omul şi lumea, deoarece chiar dacă aş avea darul proorocirii şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt [9].
Iată ce a lipsit omenirii dintotdeauna, şi celei actuale şi mai mult: IUBIREA. Şi, cum Dumnezeu este iubire, omenirii i-a lipsit şi îi lipseşte Dumnezeu în realitatea existenţei Sale ca Dumnezeu Creator şi Mântuitor. Contrar opiniei Fericitului Augustin care a spus că dacă fiul omului n-ar fi pierit, Fiul lui Dumnezeu n-ar fi venit, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune undeva că nu neapărat faptul că omul a fost păcătos L-a determinat pe Dumnezeu să se facă om, ca să-l mântuiască pe om, ci el zice că Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat şi dacă omul n-ar fi păcătuit. Ceea ce L-a făcut pe Dumnezeu să se facă om este iubirea Lui faţă de om. Iubirea L-a făcut pe Dumnezeu să se unească cu omul ca să-l ridice pe om până acolo unde este firea omenească ridicată în persoana Fiului lui Dumnezeu Întrupat.
Aceasta înseamnă că Dumnezeu a ales calea Întrupării pentru a Se apropia de om, ca să-i dea posibilitatea omului să se apropie de Dumnezeu. Dumnezeu pe pământ S-a coborât şi omul la cer s-a suit, se afirmă în slujbele de la Naşterea Mântuitorului. Şi aceasta este real pentru toţi credincioşii care, în procesul mântuirii, trebuie să se unească cu Domnul Hristos şi să meargă pe calea aceea pe care a mers Domnul, căci Domnul Hristos se face cale către cer cu fiecare dintre noi, pentru că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul, are viaţa. Cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa . [10]
Numai aşa omul primeşte vestea Naşterii Domnului nu ca pe nişte cuvinte moarte, ci ca duh şi viaţă [11] lucrătoare şi descoperitoare destoinice să judece simţirile şi cugetările inimii [12] în care fac să răsune taina vieţii veşnice. Cuvântul viu al lui Dumnezeu cade în adâncurile inimii ca sămânţă a iubirii şi naşte în suflet iubirea care nu cade niciodată [13].
Aşadar, deşertarea de Sine a Cuvântului nu este altceva decât chipul tainei iubirii celei până în sfârşit a lui Dumnezeu. Această iubire chenotică se oglindeşte în planul existenţei omeneşti, în iubirea făpturii pentru Dumnezeul cel viu şi Mântuitor dusă chiar până la ura de sine, căci dragoste mai mare decât aceasta nimeni nu are. [14]
Iubiţi credincioşi,
Cu bucurie duhovnicească se cuvine să sorbim împreună, şi în acest an, din nectarul învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii despre taina coborârii Lui Dumnezeu la noi şi a ridicării noastre la El. Vom da glas, prin urmare, cuvintelor duhovniceşti ale Cuviosului şi Mărturisitorului Teolipt al Filadelfiei (1250-1322). Având în vedere actualitatea şi importanţa acestora pentru viaţa duhovnicească a oricărui creştin, vom armoniza în chip ales vieţuirea noastră cu taina Naşterii lui Hristos, punând la inimă cuvintele autorului filocalic, adresate monahiei Irina Evloghia cu prilejul Crăciunului, din care însă trebuie să ne folosim şi noi. Iată cum ne învaţă acesta:
Născut din Tată fără mamă, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu se naşte şi din mamă fără de tată pentru ca tu, lăsând tată, mamă şi toată rudenia şi alipindu-te de Domnul să zici necontenit: Tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a primit [15]. Hristos s-a născut din Fecioară şi Maica Sa a rămas fecioară ca tu să fii fecioară nu numai la trup, ci şi la duh.
Hristos S-a născut în peşteră, ca tu să renaşti duhovniceşte prin lucrarea poruncilor… De aceea, neavând loc în casa de oaspeţi, ai venit în mănăstire (Biserică) ca într-o peşteră şi naşti, prin renunţarea cu fapta, cuvântul poruncii pe care l-ai zămislit în sufletul tău prin gândirea feciorelnică şi curată de pofta lumească.
Hristos a fost înfăşat în scutece, pentru ca tu să nu-ţi agoniseşti îmbrăcăminte de prisos… şi să laşi jos povara slavei deşarte, prin simplitatea veşmintelor şi lipsa de curiozitate faţă de ele.
Hristos a fost culcat în ieslea necuvântătoarelor, pentru ca tu să rabzi cu vitejie limbuţia oamenilor care te mănâncă cu defăimări şi bârfe. Pentru ca, văzând oamenii răbdarea ocărilor strălucind întru tine ca o stea, să lase tulburarea şi zarva lumească, ca pe o altă Persie şi să călătorească (cu magii) [16] spre viaţa după Dumnezeu, ajungând la mănăstire (Biserică) ca la Betleem şi dorind să se facă următori ai vieţii tale… îţi vor aduce drept daruri, încrederea, iubirea şi evlavia.
Hristos este hrănit cu lapte, pentru ca şi tu să înveţi învăţăturile expuse simplu ale Evangheliei şi să citeşti vieţile fericiţilor Părinţi care au trăit în simplitate. Ele te vor aduce la seninătatea limanului ceresc pe tine care priveşti la strălucirea drepţilor şi eşti hrănită de contemplaţiile cele de sus, dar ai adormit faţă de cuvintele din lume şi înţelepciunea ei desfiinţată [17].
Hristos fuge de Irod, pentru ca tu să fugi de răscoalele trupului. Vine în Egipt, poruncindu-ţi să surpi cu ostenelile ascezei săltările patimilor şi să faci să înceteze aprinderea trupului.
Deci, dacă vei smeri trupul prin chinul vieţuirii aspre şi dacă vei lepăda, prin frica pedepselor, omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii [18], vei auzi şi tu: mergi în pământul lui Israel [19] adică al minţii care vede pe Dumnezeu. Fiindcă au murit gândurile plăcerii care caută să omoare sufletul devenit prunc potrivit lui Hristos şi care vieţuieşte în Hristos, ca şi tu să poţi spune cu Apostolul: nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine [20].
Aşa ne învaţă Cuviosul Teolipt să întrupăm cuvântul virtuţii, născându-l prin faptele trupului, mişcându-ne spre aceasta Naşterea după trup a Domnului, a cărei taină zugrăveşte în ascuns căile mântuirii noastre şi ne povăţuieşte în chip prea înţelept la cetăţenia cerească pe noi cei ce am făgăduit să-I urmăm Lui. [21]
Dreptmăritori creştini,
La sărbătoarea păcii, bunăvoirii şi iubirii universale, trebuie, mai mult ca oricând, să credem că a iubi înseamnă a împărtăşi nenorocirile şi bucuriile celui iubit. Să iei parte la bucurii, este poate mai greu decât în primul caz, căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur († 407): să plângi cu cei ce plâng nu este greu, dar să te bucuri cu cei ce se bucură [22] nu este prea uşor. A te bucura cu cei ce se bucură înseamnă să iubeşti necondiţionat, să iubeşti cu iubire sfântă, pentru că numai iubindu-ne unii pe alţi, mărturisim într-un gând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.
Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea este pomul vieţii şi că iubirea este vinul care veseleşte inima omului. În Psalmul 103 se spune despre vin că veseleşte inima omului, că Dumnezeu a făcut pâinea care întăreşte inima omului, untdelemnul care-i luminează faţa şi vinul care veseleşte inima omului. Şi ne gândim la vinul adevărat. Dar, Sfântul Isaac Sirul spune că adevăratul vin care veseleşte inima omului este dragostea lui Dumnezeu şi dragostea omului faţă de aproapele.
Din vinul acesta, din dragostea aceasta, au băut desfrânaţii şi s-au ruşinat, au băut păcătoşii şi au uitat calea rătăcirii lor, au băut beţivii şi au început să postească, au băut bogaţii şi au dorit sărăcia, au băut săracii şi s-au îmbogăţit de nădejde, au băut cei simpli şi cei neînvăţaţi şi au devenit înţelepţi. Aşa ceva face iubirea [23].
Aşadar, acest har al iubirii care se bucură de adevăr îl oferă tuturor oamenilor care vor să-L primească, Fiul lui Dumnezeu prin înomenirea Sa. Aşa ne învaţă şi Cuviosul Iosif Isihastul zicând: a luat trup dulcele Iisus pentru ca noi să ne bucurăm de această fericită înrudire. Să devenim fraţi ai lui Hristos şi fii ai Prea Curatei Sale Maici şi, în cele din urmă, să devenim întru toate următori ai lui Hristos şi fii după har ai Tatălui Ceresc.
Să ne cercetăm cu toţii, tineri şi bătrâni, mici şi mari, în fiecare cuvânt pe care îl rostim, în fiecare pas pe care îl facem, în fiecare clipă din zi şi din noapte, dacă facem, spunem sau gândim ceea ce place lui Hristos Domnul nostru [24].
Slăvitul praznic al Naşterii Domnului Hristos ne învaţă să sporim şi noi iubirea dintre noi. Să nu uităm niciodată omul de lângă noi, pentru că prin el ne înmulţim iubirea. Se păstrează în Pateric spusele Sfântului Antonie cel Mare care zice că de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim.
Cuviosul Ioan Colov spune că nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus. Şi întrebat fiind ce înseamnă acest cuvânt a răspuns că temelia este aproapele, ca pe el mai întâi să-l folosesc, pentru că de el atârnă poruncile lui Hristos [25].
Altfel spus, după îndemnul Apostolului iubirii: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său [26].
Lumina, slava şi pacea care îmbracă cerul şi pământul în strălucirea cea neînserată a Betleemului ne descoperă cunoştinţa adevărului viu, pecetluit de sărbătoare peste sărbătoare, pentru a noastră mântuire şi ne ridică deasupra cotidianului, de cele mai multe ori căldicel, ca să putem zăbovi cu mult mai mult şi mai folositor în cămara nesfârşită a iubirii.
Pentru multele şi nespusele daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu Cuvântul Întrupat şi pentru bucuria pogorâtă din slava lui Dumnezeu, din bucuria cerului, asupra noastră, să strângem, prin nevoinţele suişului nostru duhovnicesc, daruri de aur, smirnă şi tămâie, faptele noastre cele bune, pe care să le aducem lui Hristos, care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Împărtăşindu-vă acest cuvânt de învăţătură, vă îndemnăm să păstraţi întotdeauna bucuria praznicului sfânt al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi să sporiţi în dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, ziua şi noaptea. Bucuraţi-vă de acest praznic luminos şi faceţi ca această bucurie să umple şi sufletele şi casele lipsite de bucurie în aceste zile sfinte, pentru ca bucuria voastră să fie deplină în Hristos Iisus, Domnul nostru.Cu părintească dragoste vă dorim din inimă să prăznuiţi Sfintele Sărbători cu pace, cu sănătate şi cu alese bucurii duhovniceşti şi vă adresăm tuturor urarea „La mulţi ani!”
Al vostru rugător stăruitor către Domnul şi voitor de tot binele,
RSS 2.0