Scriitorul creştin Sergiu Grossu a plecat la Domnul

În seara zilei de sâmbătă 25 iulie 2009, a trecut la Domnul scriitorul, poetul şi publicistul creştin Sergiu Grossu din Bucureşti. Figură proeminentă a rezistenţei creştine anticomuniste, numele lui este legat în primul rând de activitatea în ilegalitate a Oastei Domnului, pentru care a suferit o condamnare de 12 ani de “muncă silnică”. Apoi, de plecarea lui din ţară, realizând emisiunile religioase “Duh şi Adevăr” transmise prin radio de la Paris, precum şi o bogată activitate publicistică spiritual-creşină. Şi-n fine, de revenirea în ţară, după cei 27 ani de exil, continuând cu o intensă activitate editorială duhovnicească, timp de peste un deceniu, până aproape de împlinirea vârstei lui nonagenare.

Sergiu Grossu, născut în Basarabia, la 14 noiembrie 1920, în comuna Cubolta din ţinutul Bălţilor, dintr-o simplă familie de oameni gospodari, mai având doar un frate mai mare, Nicu. Copiii rămân, de mici, fără tată, care a murit. Mama Maria, o femeie credincioasă, devotată total copiilor, îi creşte în cinste şi cuminţenie, în morala creştină ortodoxă. Dotaţi nativ, cei doi copii urmează cu succes şcolile elementare şi, la vremea cuvenită, se duc la Bucureşti, în România Mare, ambii făcând studii superioare de profil umanist. În ce-l priveşte pe Sergiu, devine licenţiat în Litere, în Filosofie şi ulterior studiază şi Teologia (fără licenţă, plecând din ţară). Pe timpul războiului al II-lea Mondial Sergiu Grossu, ca ziarist, publică pamflete “acide” la adresa ruşilor cotropitori, ceea ce va avea consecinţe grele asupra lui... Astfel, de teama “ruşilor”, în anii ‘40 se mută cu toată familia în Bucureşti, trăind foarte modest într-o locuinţă, în sărăcie, ambii fraţi “licenţiaţi”, ajungând să vândă zarzavaturi în piaţă, neacceptând să facă politică comunistă.

Între timp, după instalarea regimului comunist, între anii 1944-48, Sergiu Grossu, pe care-l preocupa mult “pedagogia socială”, dorind sincer salvarea poporului român, ajunge să cunoască Oastea Domnului. O simpatizează şi se implică în ea, cunoscându-l pe Traian Dorz, poetul şi urmaşul Pr. Iosif Trifa, preotul model (şi pentru Sergiu Grossu), care a reuşit să contribuie mult la îmbunătăţirea climatului social, pornind de la lupta contra beţiei. Sergiu, un om de mare capacitate intelectuală, plecând în misiune prin sate şi oraşe alături de ostaşii Domnului, participând la adunări, organizând importante Sfaturi frăţeşti, alături cu Traian Dorz, care era urmărit, hărţuit şi arestat adesea, şi împreună şi cu alţi fraţi ostaşi întreprinzând demersuri pe la Patriarhie pentru relegalizarea Oastei Domnului (la solicitarea perfidă a Securităţii...), ajunge să fie catalogat de Securitate ca un om foarte periculos pentru regimul comunist. Dacă la aceasta adăugăm faptul că Sergiu se căsătorise între timp cu Nicoleta Valeria Bruteanu, fostă activistă PNŢ, nepoată a lui Iuliu Maniu, şi ea fostă deţinută politică, dar apoi devenită o adevărată creştină, vom înţelege mai bine această “agravantă” din procesul intentat lui Sergiu Grossu, din martie 1959, când a primit 12 ani de temniţă grea, din partea Tribunalului Militar Bucureşti.

Nu i-a fost deloc uşoară detenţia, săvârşită în “Balta Brăilei”, unde “a văzut moartea cu ochii”. Totuşi, atunci a creat, în memorie, nişte poeme-capodopere, adecvate clipelor trăite acolo...

Ieşit din închisoare ceva mai devreme, providenţial ajutat, pleacă pe calea aerului, cu soţia Coleta în exil, la Paris, unde, din 1969, susţine, nu fără mari dificultăţi, o bogată şi intensă activitate redacţională şi editorială religioasă, creştină, chiar şi-n numele Oastei Domnului. Dacă pentru ostaşii Domnului, prin emisiunile radio, săptămânale, “Duh şi Adevăr”, oferea o bogată şi caldă hrană duhovnicească, pentru restul creştinilor ascultători, din ţară şi străinătate, oferea ştiri calde, “la zi”, privind situaţia din “Biserica tăcerii” prin revista “Catacombes”, fiind demascată toată prigoana anticreştină din ţările comuniste. Dar pe lângă aceste “cuvinte”, în toţi cei 27 de ani de exil, soţii Sergiu şi Coleta Grossu, au adăugat şi fapta cea bună, trimiţând, chiar şi-n timpul dictaturii din ţara noastră, nenumărate pachete cu alimente, îmbrăcăminte, aparatură audio şi chiar şi bani, la familiile credincioase nevoiaşe, şi nu numai la aceştia...

În ce priveşte pe ostaşii Domnului, după Revoluţia din 1989, Sergiu Grossu a contribuit foarte mult atât prin sfaturile ce le dădea privind relegalizarea Oastei Domnului, în cadrul Bisericii Ortodoxe, cât şi prin importante fonduri în valută trimise, fără de care nu s-ar fi putut realiza monumentalul Sediu al Casei Centrale a O. D. Sibiu.

Revenit în ţară, abia în ianuarie 1996, moment trist fiindcă şi-a adus, în acelaşi avion, pe soţia Coleta moartă, a cărei înhumare a avut loc în Bucureşti, slujba fiind săvârşită de Pr. Constantin Galeriu, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi, majoritatea ostaşi ai Domnului.

Stabilit apoi în apartamentul unui nepot de frate, Nelu Grosu, căsătorit cu Dorica, îngrijit cu multă atenţie, Sergiu Grossu îşi continuă activitatea “editorială”, precum şi cea de “conferinţe” (ţinute în medii de cultură sau duhovniceşti). A înfiinţat o editură proprie, “Duh şi Adevăr”, publicându-şi mai multe cărţi de spiritualitate creştină, dar a colaborat şi cu mai multe edituri, între care, cu prioritate, cu “Oastea Domnului” din Sibiu, ţinând legătură strânsă cu prof. Gh. Precupescu, consilierul editorial al O. D.

O reuşită deosebită din visurile lui Sergiu Grossu, ca idee şi sponsorizare, a fost realizarea filmului “Binecuvântată fii închisoare”, unde eroina filmului era chiar Nicoleta Grossu (fostă Bruteanu), care s-a convertit la credinţă în închisoare. Rolul principal l-a jucat Maria Ploae, regizor fiind soţul, Nicolae Mărgineanu. (Premiera filmului a avut loc în 2002, la Cinema Scala, în Bucureşti, iar o proiecţie video s-a ţinut, în prezenţa Lui Sergiu Grossu, la Bacău, în Sala Protoieriei, la invitaţia ing. Mircea Andronic, în cadrul Adunării O. D. precum şi a altor distinşi invitaţi).

Simţindu-şi apropierea sfârşitului, Sergiu Grossu a ţinut să lase o importantă lucrare autobiografică, “M-am luptat lupta cea bună”,carte ce i-a fost pusă şi-n sicriu.

Slujba înmormântării lui Sergiu Grossu s-a ţinut în Capela Cimitirului “Sf. Vineri” din Bucureşti, în ziua de marţi 28 iulie 2009, slujind Pr. Ioan Buga din Filadelfia USA (la dorinţa expresă a defunctului), Pr. Iosif Toma (O. D. Sibiu) şi Pr. Ilie Mirel (Bucureşti). Au ţinut cuvântări Pr. I. Buga, Pr. I. Toma, Ing. M. Andronic, V. Irinca, (din partea O.D.), precum şi reprezentanţi ai AFDP, Alianţa Civică, Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina etc.

Au asistat şi au dat la sfârşit scurte interviuri, evocând marea personalitate a lui Sergiu Grossu, oamenii de cultură Maria Ploae, Nicolae Mărgineanu, Ana Blandiana, Lucia Hossu-Longin. Înhumarea a fost făcută alături de mormântul soţiei lui, Nicoleta-Valeria Grossu.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l răsplătească pe fratele nostru în credinţă nestrămutată, Sergiu, care şi-a pus toată viaţa şi toţi talanţii culturii şi ai credinţei sale în slujba mărturisirii lui Dumnezeu, ca “un bun ostaş al lui Hristos”.