.Pentru a face si mai multă lumină în cazul nostru, vă voi aminti pe scurt minunea de la Ierusalim cu demonizata Silvana, despre care ne istoriseşte venerabilul nostru Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie, la care a fost martor ocular. Dar să-l las chiar pe Părintele Cleopa să ne spună ce-a văzut: "În 1974, eram la Ierusalim cu mai mulţi părinţi şi am văzut o minune ce s-a făcut cu Sfânta Cruce în biserica Sfântului Mormânt. A fost adusă o femeie îndrăcită din Cipru; cu ea era mama ei, mama soacră şi bărbatul ei. Când a băgat-o în biserică era legată cu lanţuri de mâini şi de picioare, care lanţuri atâta o frecase că se vedeau oasele, de aceea îi pusese sub lanţuri nişte cârpe. Avea părul încâlcit, ochii roşii în cap, ca la câinii turbaţi; în biserică era multă lume, iar îndrăcita necheza ca şi caii, boncănea ca taurii, bătea - lătra- ca şi câinii, urla ca lupii, orăcăia ca broaştele, croncănea ca corbii, şuiera ca şerpii, vai de mine. A venit stareţul Aşezământului Sfântului Mormânt, Arhimandritul Daniil, şi-i spune Patriarhului Benedict (la 97 de ani), care a slujit cu noi la altar: "Ce facem, preafericite, că femeia asta strică liniştea la atâta de lume? " Patriarhul îi spune: "Du-te, Daniile, şi adu Crucea Domnului !"
Această femeie fusese la toate bisericile cele mai mari din Grecia, la mânăstiri, la Sfintele Moaşte şi nu s-a tămăduit. Şi ce a zis unul : Du-o la Ierusalim, la mormântul Domnului, că acolo ori moare, ori se tămăduieşte, că aşa-i acolo. Când s-a apropiat de ea cu Sfânta Cruce, 20 de oameni n-o puteau ţine; bătea din mâini şi picioare, răcnea şi făcea nişte huiete de gândeai că trece trenul. Preotul cu Sfânta Cruce le-a spus:"Ţineţi-o bine". Când a atins-o cu Sfânta Cruce de fruntea ei, a sărit în sus şi a căzut ca moartă la pământ. Un doctor din Franţa, aflat printre pelerini, i-a luat pulsul şi le-a zis: "Nu a murit, scoateţi-o din biserică." Afară şi-a revenit şi a spus mamei sale: „Mamă, dezlegaţi-mă !" Mama îi spune în greceşte - limba lor: „Dragul mamei, cum să te dezlegăm dacă mata fugi? Nu mai fug, zice ea, Silvana, că m-a dezlegat Mântuitorul lumii, Hristos”.
Au dezlegat-o, au spălat-o, căci mâinile şi picioarele erau numai sânge de la lanţuri.
I-au descâlcit părul încet, fir cu fir, au spălat-o, îngrijit-o, au îmbrăcat-o cu hainele noi şi după trei ore a venit pe jos cu părinţii ei la Mormântul Domnului.
Pe urmă în biserică a întrebat-o patriarhul : - Silvana, ce s-a întâmplat când te-ai atins de Crucea Domnului, când te-ai vindecat, ţii minte? Răspunde Silvana : "Când s-a atins crucea Mântuitorului de fruntea mea, am văzut o mână de pe cruce care s-a pogorât pe capul meu. Şi când s-a pogorât, eu eram înfăşurată cu şapte balauri groşi în jurul meu. Toţi stăteau cu capetele lor la gura mea şi mă muşcau. Când s-a atins Crucea lui Hristos, s-au desfăşurat toţi şi au zburat şi s-au făcut de foc şi nu i-am mai văzut. Şi atunci când am sărit în sus, toţi au fugit." Abia după 35 de ani au fugit cei 7 draci, când s-a atins de Crucea Domnului ; deci 35 de ani de suferinţă, îndrăcire ...
Apoi au împărtăşit-o cu Sfintele Taine şi încă nouă zile în şir, ca să nu se mai întoarcă diavolii.
or, slujbelor care se făceau tocmai pentru alungarea lui.
Faptul că Irina, pentru a putea fi stăpânită, a fost imobilizată, legând-o, Părintele Costel Stoica îl socoteşte "practică barbară", "abominabilă" ; să ştie că nu recomandăm şi încurajăm duritatea, necum schingiuirea ; nu suntem de acord cu deviza "scopul scuză mijloacele", după care fanatica inchiziţie catolică trimitea oameni la moarte: la arderea pe rug, la spânzurătoare sau la ghilotina călăului, dar să nu uite că şi în timpul Mântuitorului (în misiunea pe pământ), îndrăciţii, ca cel din ţinutul Gadarenilor, erau legaţi în lanţuri şi obezi să nu facă rău altora. N-a „murit legată în lanţuri pe cruce", cum exagerează Dl. Bichir, am relatat cum a murit; nu se moare de nişte legături, Silvana din Cipru a stat 35 de ani legată în lanţuri şi n-a murit; nu a "strangulat"-o nimeni, nu a strâns-o de gât; câţi bolnavi prin spitale şi mai ales cei iresponsabili mintal prin ospiciile de psihiatrie stau legaţi, sau deţinuţi legaţi cu lanţuri de mâini şi de picioare, luni şi ani întregi şi nu mai mor şi chiar dacă mor unii, nu este tras nimeni la răspundere. Cu o pildă vreau să motivez ce-am vrut să spun: Un bolnav foarte grav, este dus urgent la spital, unde medicii constată că pentru a fi salvat, trebuie operat urgent. Specificul bolii şi şubrezenia organismului nu permit anestezia, din care nu se speră să se mai trezească; de aceea îl operează, cum s-ar zice, pe viu, dar ca să nu mişte când simte bisturiul şi, mişcând, chirurgul să taie şi ce nu trebuie, se recurge la a-l imobiliza legându-l de mâini şi de picioare de masa operatorie. Bolnavul a fost salvat, şi vă întreb: legarea de masă a bolnavului a fost o practică barbară, abominabilă ? Dar se poate întâmpla şi altceva; cum se zice: "operaţia reuşită şi pacientul mort". Poate muri în timpul operaţiei sau curând după aceea, dar nu din cauză că a fost legat, ci din cauză că au venit prea târziu, boala a fost prea agravată, au fost mai multe complicaţii, organismul n-a mai activat şi a cedat; dar nu i se face imputaţie chirurgului, el a făcut tot ce a putut. Au notat apoi în condica cea mare şi această minune, adăugându-se la alte minuni ale Sfitei Cruci". (A se citi pe larg din volumul 12 "Ne vorbeşte părintele Cleopa", ultimele pagini). Dar să revin la tema şi cazul nostru cu Sora Irina.
Când, în cimitir, la capul unui mort se pune o cruce ca să-i vegheze somnul de veci, nu înseamnă că ai răstignit mortul pe cruce. Au legat-o şi la gură, ca să nu spurce atmosfera şi urechile celor din biserică prin cuvintele spurcate ce rostea; de fapt diavolul grăia prin gura ei, fiind posedată, ca să strice liniştea necesară rugăciunilor, slujbelor care se făceau tocmai pentru alungarea lui.
Faptul că Irina, pentru a putea fi stăpânită, a fost imobilizată, legând-o, Părintele Costel Stoica îl socoteşte "practică barbară", "abominabilă" ; să ştie că nu recomandăm şi încurajăm duritatea, necum schingiuirea ; nu suntem de acord cu deviza "scopul scuză mijloacele", după care fanatica inchiziţie catolică trimitea oameni la moarte: la arderea pe rug, la spânzurătoare sau la ghilotina călăului, dar să nu uite că şi în timpul Mântuitorului (în misiunea pe pământ), îndrăciţii, ca cel din ţinutul Gadarenilor, erau legaţi în lanţuri şi obezi să nu facă rău altora. N-a „murit legată în lanţuri pe cruce", cum exagerează Dl. Bichir, am relatat cum a murit; nu se moare de nişte legături, Silvana din Cipru a stat 35 de ani legată în lanţuri şi n-a murit; nu a "strangulat"-o nimeni, nu a strâns-o de gât; câţi bolnavi prin spitale şi mai ales cei iresponsabili mintal prin ospiciile de psihiatrie stau legaţi, sau deţinuţi legaţi cu lanţuri de mâini şi de picioare, luni şi ani întregi şi nu mai mor şi chiar dacă mor unii, nu este tras nimeni la răspundere. Cu o pildă vreau să motivez ce-am vrut să spun: Un bolnav foarte grav, este dus urgent la spital, unde medicii constată că pentru a fi salvat, trebuie operat urgent. Specificul bolii şi şubrezenia organismului nu permit anestezia, din care nu se speră să se mai trezească; de aceea îl operează, cum s-ar zice, pe viu, dar ca să nu mişte când simte bisturiul şi, mişcând, chirurgul să taie şi ce nu trebuie, se recurge la a-l imobiliza legându-l de mâini şi de picioare de masa operatorie. Bolnavul a fost salvat, şi vă întreb: legarea de masă a bolnavului a fost o practică barbară, abominabilă ? Dar se poate întâmpla şi altceva; cum se zice: "operaţia reuşită şi pacientul mort". Poate muri în timpul operaţiei sau curând după aceea, dar nu din cauză că a fost legat, ci din cauză că au venit prea târziu, boala a fost prea agravată, au fost mai multe complicaţii, organismul n-a mai activat şi a cedat; dar nu i se face imputaţie chirurgului, el a făcut tot ce a putut.
RSS 2.0