.
Prima pagină > 850 - Iulie 2009 > Minuni ale vremii noastre

Minuni ale vremii noastre

Vineri 11 septembrie 2009, de Cornel Galben

“Creştinismul – scria Sfântul Ignatie Briancianinov – a fost predanisit cu o asemenea limpezime, că nu există dezvinovăţire pentru cei care nu-l cunosc. Pricina neştiinţei este doar reaua voinţă. Precum străluceşte de pe cer soarele, aşa străluceşte şi creştinismul. Cel ce-şi închide singur ochii să-şi pună neştiinţa şi nevederea pe seama propriei sale voiri, nu pe seama lipsei luminii”.

Venind în întâmpinarea celor care încă trăiesc în ignoranţă sau continuă să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu, editurile Sophia, din Bucureşti, şi Cartea Ortodoxă, din Alexandria, şi-au unit eforturile şi, acum trei ani, au pus la dispoziţia cititorilor două extraordinare volume de Minuni ale vremii noastre .

Primul dintre ele, tradus din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, grupează o selecţie de 21 texte desprinse din sumarul cărţilor lui D. Basov, Alexei Liubomudrov şi Arhiepiscopului Metonie ori din paginile revistelor Russkii Dom şi Velikie Russkie Starţi, iar cel de al doilea, dublu ca număr de pagini, transpune în limba română, graţie Luciei Ciornea, conţinutul cărţii “Nepridumannîie rasskazî”, cu alte peste 70 de relatări ale minunilor întâmplate în spaţiul greu încercat al ortodoxiei ruse.

Deşi de o adâncă duhovnicie, poporul rus s-a dovedit totuşi a fi neputincios în faţa ciumei comuniste care a căzut asupra lui şi, cu timpul, nu puţini dintre reprezentanţii săi s-au debarasat de tradiţia creştină a părinţilor, trecând în tabăra ateilor şi a hulitorilor de Dumnezeu. Pe măsură însă ce bezna necredinţei se adâncea tot mai mult, iar bolşevicii au început să prade şi să închidă mănăstirile şi bisericile, transformându-le în grajduri, depozite ori locuri ale desfrâului, pe întreaga întindere a fostei U.R.S.S. au început să se rostogolească valurile unor minuni nemaivăzute până atunci.

În anii ’20 ai secolului trecut au avut loc, astfel, sute de înnoiri ale icoanelor vechi şi întunecate, care şi-au recăpătat peste noapte culorile iniţiale şi s-au “vindecat” de crăpături şi de stricăciuni, fenomen extins concomitent şi asupra frescelor, vaselor din altar, crucilor, prapurilor şi odăjdiilor. Iar dacă aceste minuni nu puteau fi observate decât de cei care intrau în biserici şi mănăstiri, cele mai izbitoare şi cutremurătoare semne ale lucrării şi voii lui Dumnezeu au fost cele legate de înnoirea turlelor şi a crucilor de pe acestea, care în văzul tuturor trecătorilor şi-au recăpătat poleiala de aur, spre disperarea miliţienilor şi a politrucilor incapabili să demonteze cu argumentele ştiinţei avalanşa evenimentelor divine.

Sunt descrise, între altele, înnoirea crucilor bisericii din Primorie, din eparhia Vladivostokului, a crucilor şi a turlelor întregii biserici cu hramul icoanei Maicii Domnului “Bucuria tuturor necăjiţilor” din Kiev, a crucilor de pe biserica din staniţa Poiarkova, regiunea Amur, a crucilor şi turlelor din staniţa Razdolnaia, a crucilor de pe turlele bisericii “Sfântul Nicolae” din Blagoveşcensk şi, tot aici, a înnoirii icoanei Sfântului Nicolae chiar în timp ce comunistul trimis să combată “şarlatania” îşi ţinea discursul ateu.

Înnoiri minunate s-au petrecut însă şi în casele oamenilor, acolo unde icoanele, mai ales, şi-au recăpătat lumina iniţială, dar şi după căderea comunismului sovietic, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în biserica cu hramul Dumnezeieştii Arătări de pe insula Gutuevskii din Sankt Petersburg - pe care în 1935 comuniştii o transformaseră în depozit, acoperind frescele cu vopsea de ulei -, unde în 2 februarie 1992, pictura de pe pereţi a început să se arate aşa cum fusese la începuturi, după săvârşirea primei Liturghii în biserica retrocedată.

Numeroase au fost şi izvorârile de mir din icoane, cea mai mare minune a secolului XX fiind considerată cea petrecută cu icoana Maicii Domnului “Iverska Monrealska”, din care a izvorât prima dată mir la 24 noiembrie 1982 şi apoi zilnic, timp de 15 ani, până când posesorul ei a fost ucis bestial, culmea, la Atena.

De Maica Domnului se leagă, de altfel, majoritatea minunilor înfăţişate în cel de-al doilea volum, dar salvări şi vindecări miraculoase, reveniri din moarte după mai multe zile s-au petrecut şi în urma rugilor făcute către Sfântul Nicolae, Cuviosul Serafim, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Alexandr Nevski, Sfântul Serafim de Sarov, Cuviosul Ioan de Kronstadt, Sfânta Eufrosina, Fericita Matrona şi Mântuitorul Însuşi, care nu de puţine ori S-a arătat celor aflaţi în necazuri, scoţându-i din impas.

Întâmplările cutremurătoare relatate cu tensiune crescândă, numeroasele învăţături şi pilde reieşite la fiecare pagină, mărturisirile directe ale celor care au avut rarisima şansă de a ajunge atât în Rai, cât şi în Iad şi de a se întoarce apoi pe pământ pentru a-şi plânge păcatele şi a da slavă lui Dumnezeu fac din această lectură una din cele mai fascinante şi pilduitoare pe care le poţi avea într-o viaţă.

Vă sfătuim, aşadar, să nu o rataţi şi să vă umpleţi sufletul de Cuvântul Mântuitorului, care şi prin această carte ne arată că putem spera până în ultima clipă şi că numai cine nu vrea nu poate beneficia de lumina tămăduitoare şi de mântuire.

Răspundeţi la acest articol

SPIP | schelet | | Harta site-ului | Urmăriţi activitatea site-ului RSS 2.0