.Fraţii mei, ştiţi oare care sunt cele mai adânci cugetări, două la număr? Ele nu pot fi rostite în cuvinte de nici un om. Ele se pot arăta numai în drama vieţii, în Dumnezeu şi-n oameni. Şi aceasta, cu adevărat, s-a arătat atunci când toate s-au arătat, şi s-a descoperit când toate s-au descoperit. Cum aşa totul? Iată cum: şi dumnezeiesc şi omenesc, şi ceresc şi pământesc, şi îngeresc şi diavolesc, toate acestea s-au descoperit, şi cele descoperite s-au arătat aşa cum sunt. De aceea, Noul Legământ se numeşte îndeobşte Descoperire a lui Dumnezeu. Căci nu numai Dumnezeu s-a arătat, ci şi omul s-a arătat şi îngerul şi diavolul. S-a vestit taina lui Dumnezeu şi taina omului. Tocmai acestea sunt cele mai adânci cugetări: taina despre Dumnezeu şi taina despre om; ele înseamnă, de fapt, taina transcendenţei şi-a măreţiei Dumnezeului Savaoth şi taina nebănuitei josnicii a omului. Cu adevărat vă spun: înălţimea măririi lui Dumnezeu şi micimea josniciei omeneşti sunt două măsuri, două dimensiuni, nemărginite şi utopice. Cel ce cugetă la acestea două se afundă ori în cerurile cele mai înalte, ori în prăpastia adâncă şi strâmtă.
Dumnezeu s-a arătat oamenilor. Din toate cele întâmplate de la Zidirea lumii, aceasta e cea mai însemnată întâmplare. În jurul acestei întâmplări, toată istoria omenirii se învârte ca în jurul unui ax. Toate celelalte sunt de mai mică însemnătate. Toate celelalte sunt teme secundare. Toate celelalte pe care oamenii, ca nişte călători în noapte, le-au bâjbâit, le-au bănuit, le-au ghicit şi le-au aşteptat - toate acestea sunt doar nişte umbre ale nopţii înainte de ivirea Soarelui la răsărit. Iar când Soarele s-a arătat, umbrele au pierit, ca nişte vise urâte când omul se trezeşte.
Dumnezeu s-a arătat oamenilor în chip de om. Pentru ce aşa? Pentru că, de când lumea, oamenii au aşteptat ca Dumnezeu să se arate aşa, adică să trăiască ca om în mijlocul oamenilor şi să vorbească cu oamenii, să răspundă oamenilor la nenumărate întrebări, să vindece oamenii de nenumărate suferinţe şi boli, să cureţe oamenii de nenumărate păcate, patimi şi neputinţe, să chezăşuiască oamenilor împlinirea nenumăratelor năzuinţe omeneşti de viaţă, de dreptate, de dragoste şi de bucurie. Pe toate fagăduinţele dumnezeieşti spre bine pe care Ziditorul le-a aşezat în inima, în sângele şi în duhul fiecărui om, pe toate acestea Dumnezeu a socotit de cuviinţă să le pecetluiască, să le înnoiască, să le dea viaţă şi să spună înaintea tuturor: Aşa, şi amin.
Un astfel de Dumnezeu, fraţii mei, s-a arătat în lume acum aproape două mii de ani, într-un astfel de chip omenesc. Dar când Dumnezeu s-a arătat în chipul Domnului Iisus Hristos, născut din Preacurata Fecioară Maria, atunci s-a arătat nebănuita măreţie a Unuia Dumnezeu, în Treime, dar şi nebănuita nimicnicie omenească. Nici o generaţie nu a putut nici măcar visa o asemenea frumuseţe a lui Dumnezeu, şi nici o aşa josnicie omenească; nici o asemenea curăţie a lui Dumnezeu, nici o aşa murdărie omenească; nici o asemenea putere a lui Dumnezeu, nici o aşa slăbiciune omenească; nici o asemenea milă a lui Dumnezeu, nici o aşa răutate omenească; nici o asemenea tămâie dumnezeiască, nici o aşa duhoare omenească.
Şi de atunci până astăzi curg unul lângă celălalt două râuri: unul este râul Golgothei, iar celălalt râul Sodomei. Unul este un râu limpede şi curat, iar celălalt este un râu de smoală si necurăţie.
Oamenii care l-au cunoscut pe Dumnezeu în trup s-au scăldat în râul Golgothei, şi s-au făcut albi precum zăpada şi luminoşi precum îngerii. Însă cei ce nu l-au cunoscut pe Dumnezeu în trup se scaldă până în ziua de astăzi în râul Sodomei, în smoală şi necurăţie. Hristos Dumnezeu a arătat că dintre toate zidirile lumii acesteia, dumnezeieşti şi omeneşti, îi iubeşte cel mai mult pe oamenii cei vii. Oamenii Golgothei au înţeles aceasta şi au preţuit toate vredniciile, iar oamenii Sodomei au preţuit mai mult cele zidite de Dumnezeu, adică stelele, munţii, râurile şi şerpii, şi li s-au închinat ca unor dumnezei; au preţuit mai mult cele zidite de om, chipurile de piatră şi de lemn, tablourile, clădirile, lucrul mâinilor şi toată aşa-zisa cultură, decât pe oamenii cei vii. Pe oamenii Golgothei Dumnezeu i-a binecuvântat, iar pe oamenii Sodomei Dumnezeu i-a blestemat.
Precum dintotdeauna şi pentru totdeauna, aşa şi astăzi. Şi astăzi, fraţii mei, Dumnezeu îi blagosloveşte pe oamenii Golgothei şi îi blesteamă pe cei ai Sodomei. Cine sunt unii, şi cine sunt ceilalţi? Ai Golgothei sunt cei ce Îl pun pe Dumnezeu mai presus de om, şi toate celelalte le pun sub om; sunt cei ce se închină lui Dumnezeu cel arătat în chipul Domnului Iisus Hristos şi născut în trup de Preacurata Maria. Ai Sodomei sunt cei ce păzesc cu o grijă mai mare chipurile dumnezeilor lor păgâni şi mincinoşi decât vieţile oamenilor vii şi botezaţi; cei ce preţuiesc muzeele mai mult decât bisericile; cei ce vorbesc despre cultură mai mult decât despre Dumnezeu cel arătat în Hristos. Aceştia sunt oamenii Sodomei.
Cine are urechi să audă şi cine are minte să înţeleagă, cine aude şi înţelege şi primeşte, acela se va mântui. Iar cine nu vrea să audă şi nu poate să înţeleagă, acela îşi va lua osândă. Viaţa noastră pe pământ e scurtă, asemenea alergătorilor la curse: ori câştigăm tot, ori pierdem tot. Înţelegeţi acestea, toţi cei ce aveţi minte. Şi proslăviţi pe Dumnezeu în Treime. Amin. (Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 188-190)
RSS 2.0