Revistă electronică de cultură, atitudine şi spiritualitate ortodoxa

Prima pagină > Atitudini > „Civilizaţia” creată de om este satanică (7)

A doua viziune a Stareţului Antonie

„Civilizaţia” creată de om este satanică (7)

Sâmbătă 30 mai 2009

Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului. Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina - în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei - Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi prooro¬cirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!

Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi "osana", iar peste câteva zile - "răstigneşte-L, răstigneşte-L!" Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor, pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Îl vor primi pe antihrist.

Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi. Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură. Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii. Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului! Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muri¬bunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor.

Aşa precum vârtejul iscat de scufundarea unei corăbii atrage în înfricoşătoarea sa îmbrăţişare tot ceea ce este mărunt, tot aşa acum pieirea lumii, ca regiune aflată în stăpânirea duhurilor răutăţii, va duce la moarte multe, foarte multe vieţi. Deosebirea este una substanţială - aceste vieţi mai devreme s-au oferit păcatului şi părintelui lui, diavolul. N-am văzut om care ar dori să se mântuiască şi, urmând această cale a mântuirii, să nu aibă parte de un liman, pe cât se poate, liniştit. Iar acest liman este unul ¬Hristos! Cum a spus Apostolul, pentru el viaţa e întru Hristos, şi moartea în Hristos. Iată-I, limanul cel tihnit. Greutăţile şi chinurile sunt ale aceluia pentru care viaţa pământească este temelia întregii existenţe. Numai că ea este o ilustrare vie nu a existenţei, iar dacă şi a existenţei, atunci de o durată foarte scurtă. Se pare că am mai vorbit despre moarte, nu face să mă repet, şi totuşi - iată unde este esenţa! Cea mai sigură realitate dintre toate!

Apare o întrebare, cum aşa, Domnul Dumnezeu este Cel ce Există, Iehova, iar cea mai sigură realitate în lumea creată e determinată de moarte, adică de nonexistenţă? Dar moartea e respingerea Existenţei, respingerea Proniei lui Dumnezeu, aceasta e moartea, aceasta e inexistenţa. Nu Dumnezeu a creat moartea, nicidecum. Nu se poate ca Viaţa să creeze moarte, ca Dragostea să dea naştere răului. Moartea constă în neprimirea vieţii, în acţiunile contrare Dragostei, pentru că Dumnezeu este Dragoste, cum a spus Apostolul. De aceea, moartea, iadul cu chinurile lui veşnice, răul nu sunt fenomene naturale, adică ceva propriu lumii create de către Dumnezeu. Altfel ar trebui să spunem că Dumnezeu este creatorul şi al binelui, şi al răului. Nu, răul este antipodul Dragostei, se opune ei. Iadul este antirai, antipod al raiului şi, respectiv, moartea este antiviaţă, adică acţiunea împotriva vieţii! Ce înseamnă "satana"? Împotrivitor! Iar orice împotrivire celor Dumnezeieşti este satanism şi, respectiv, moarte şi chin, pentru că numai în Dumnezeu este fericire şi viaţă.

Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său - pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos, duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de o parte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. Întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de "anti". Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos. Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşuri le Împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă.

Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii - faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor! Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extratereştri sau nu mai ştiu cum, dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!

Şi peste toate acestea va domina foamea. O foame dublă - şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului. Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei? Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat. Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca. Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă îi sunt de ajuns.

Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie?

Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, ne logodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie. Iată Viaţa şi iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele. (Stareţii despre vremurile din urmă, Mânăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Petru Vodă, 2007, p. 422-425).