De-atâta lup şi oaia prinde a muşca!

Pierderea libertăţii umane constituie o problemă dezbătută asiduu de “oameni grei” ai momentului şi nu numai. Vorbim de cod de bare, de cip-uri, de 666, de preziceri despre vremurile din urmă. Vorbim şi cam atât! Rămânem cu gurile căscate şi aşteptăm să vedem ce se mai întâmplă, ca-ntr-un film cu mai multe episoade. Nu suntem conştienţi că personajele suntem noi, cei mulţi şi proşti. Toate astea “ţipă” în urechile noastre şi noi rămânem reci la toate.

Dacă depăşeşti stadiul de năuc vezi că sunt şi peşti care se zbat grozav în plasa “pescarilor” şi protestează deranjant pentru unii, ne dau ghionturi şi nouă, doar ne vom trezi.

Te apuci să întrebi în stânga şi-n dreapta, luând-o ierarhic cu vecina care-i nelipsită din biserică, cu un coleg de serviciu care s-a trezit cu mult înaintea ta, cu preotul din parohie, asculţi semnalele de alarmă ale marilor duhovnici, ce spune episcopul, ce spune patriarhul. La cler te aştepţi să găseşti un răspuns ferm şi pertinent, că doar “nu înveţi pe popa carte”, au studiat patristica, au făcut ditamai seminarele şi facultăţile de teologie. Acolo, sigur i-au lămurit cum stă treaba! I-au lămurit pe ei, ca să te lămurească pe tine!

Şi după ce stai călare pe Internet, circuli din om în om cu întrebarea, vii acasă şi-ţi aminteşti că patriarhia are un post de televiziune şi deschizi televizorul. Acolo dai de emisiunea: “Contribuţia bisericii la integrarea europeană”. Te-ai lămurit rapid! Dacă afli şi poziţia patriarhului la această problemă, poţi să anticipezi ce te aşteaptă!

Citează toţi din Sfinţii Părinţi, din Sfântă Scriptură. Atâta ştii şi tu, că asta-i temelia Ortodoxiei! Dar fiecare o interpretează în felul lui. Unul zice să stăm liniştiţi, că pecetea sunt păcatele noastre pe care le facem cu mintea sau cu mâna, că prin cip-urile astea nu-i nici o lepădare, că punând pe buletinul unui păgân crucea nu-l faci creştin şi invers. Altul ne trece printr-un duş rece: “Fraţilor, ori – ori!”

La sfârşitul zilei eşti praf. Şi după ce ai cam înţeles unde te afli şi cum stau lucrurile, pui genunchii jos la rugăciune, că asta încă n-o prind sateliţii lor: “Pune Doamne în gura duhovnicului meu Adevărul, arată-mi, Doamne, calea pe care să umblu! Tu eşti Păstorul şi glasul tău blând, Doamne, noi îl cunoaştem! Dă-ne, Doamne, păstori buni să ne conducă la pajiştea Ta! ”

Domnul a promis ca va fi cu noi până la sfârşit şi că-n orice timp vor exista şi păstori demni de Hristos. Nu vei fi nevoit să spui: ”Doamne, nu am om”! Dar trebuie să ai opţiune! Ori rămâi prins de grija zilei de mâine, îndobitocit de muncă şi dări la stat, rămâi năuc, într-o stare de idiot, nici la stânga, nici la dreapta sau eşti fierbinte, arzi şi faci mămăliga să explodeze. Pe căldicei Domnul îi scuipă!

Şi, dacă te-ai hotărât în ce direcţie s-o iei, Domnul va lucra şi mântuirea ta! Dar “nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (Marcu 13, 36-37).

Un lucru ne scapă: noi ne-am pierdut libertatea demult, ne-am pierdut-o atunci când am optat pentru păcat şi ne-am învechit în el, când a devenit patimă şi n-am mai putut-o stăpâni. Privindu-ne atent, constatăm că nu putem trăi fără ţigară, fără băutură, fără mâncare multă şi bună, fără jocuri de noroc, fără desfrânare, fără clevetire, fără modă, fără, fără… Şi atunci, unde-i libertatea noastră? Ne-am legat singuri, înainte de a ne lega alţii!!

Răul ce vine din afară este un rău real, cu care creştinul adevărat trebuie să lupte după puterile lui, la nivelul la care este să mărturisescă, dar şi buboiul ce stă deja în noi s-ar cuveni vindecat. Unii ne asaltează din afară, iar alţii dinăuntru. Mare valoare trebuie să mai aibă sufletul omului de-i aşa bătălie pentru el!

Te trezeşti că de-atâta lup şi oaia prinde a muşca! Nu mai poţi rămâne pasiv când e vorba de mântuirea ta.

Dar la bătălie nu porneşti oricum! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară ( Matei 23, 25). Dobândirea Duhului Sfânt este ţelul nostru şi atunci vom fi adversari pe măsura războiului ce se duce, şi nu carne de tun. Cel care nu va avea în inima lui Duhul Sfânt, nu va rezista până la sfârşit, vom sta ca sardelele, unii peste alţii, pradă de război pentru fiară!

Să fie ritmul inimii noastre: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!“ Rugăciunea să bată odată cu inima! Şi dacă ne întâlnim în rugăciune, ca-ntr-o împreună-strigare, ne-ntâlnim sigur şi-n Rai!