.O carte care emoţionează şi convinge este Din temniţe spre sinaxare. Despre mucenicii prigoanei comuniste, apărută la Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, cu binecuvântarea PS Justinian, episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi coordonată de Danion Vasile. De fapt, aceasta este o antologie de texte semnate de autori diverşi: Arhimandritul Iustin Pârvu, preoţii Gheorghe Calciu Dumitreasa, Gheorghe Drăgulin, Ioan Negruţiu, Demian Tudor, Mihai Andrei Aldea, Mihail Pomazanski, Augustin de la Aiud, monahul Moise de la Oaşa, şi scriitorii mireni Vasilică Militaru, Răzvan Codrescu, Dan Puric, Silviu Aroneţ, Danion Vasile. Din punct de vedere artistic, coperta (semnată de Alexandra Corbu) este splendidă, un fundal crepuscular săgetat parcă de o rază a Duhului Sfânt scoţând din întuneric moaştele prigoniţilor, puse pe rafturi într-o lumină galbenă, domoală, cu difuze nuanţe sângerii, de parcă ar spune: „Sfinţii închisorilor suferă şi acum, pentru că prigoana împotriva lor continuă!”
Lucrarea porneşte de la două teze, temeinic susţinute de realitate: 1. închisorile comuniste au lichidat zeci de mii de români fiziceşte şi sufleteşte şi au decimat moral câteva milioane; 2. mulţi dintre cei care au pierit în lagărele comuniste s-au sfinţit prin credinţă şi asceză, meritând să fie canonizaţi. Coordonatorul lucrării a avut grijă să aleagă cele mai semnificative texte-contribuţii la temă şi să aşeze la baza demersului său criteriile de canonizare scrise de preotul Liviu Stan şi adoptate de Patriarhia Română în mod oficial. Ce am vrut să spun cu asta? Că dincolo de durerea, de consternarea, de starea de amuţire pe care le provoacă violenţa, prigoana, torturile din lagărele comuniste, dincolo de emoţiile pe care le trăim rememorând întâmplările groaznice prin care au trecut cei mai buni fii ai românilor şi de lacrimile pe care le vărsăm aflând astfel de lucruri, există în această carte o foarte solidă argumentare logică. Ea are ca bază realitatea din închisori raportată la aceste criterii teologic-duhovniceşti. Adică se bizuie pe fapte şi devine de necontrazis. Să luăm un exemplu: este Părintele Ilie Lăcătuşu un sfânt? Da, răspund autorii, fiindcă moaştele lui sunt întregi, binemirositoare, la ele se petrec minuni cu diferiţi rugători, părintele a dus o viaţă de asceză şi rugăciune în dreapta credinţă ortodoxă, fără abateri de vreun fel, dincolo de orientarea politică pe care a avut-o şi care nu afectează relaţia lui cu Dumnezeu şi cu lumea. Dar Părintele Daniil de la Rarău, Sandu Tudor alias ziaristul Alexandru Teodorescu, ucis la Aiud în condiţii groaznice, de nu i se cunoaşte nici astăzi mormântul, este un sfânt? Categoric da, este răspunsul pe care ni-l oferă autorii. A avut o vreme orientare de stânga, dar apoi el s-a convertit cu totul la viaţa întru Hristos, a devenit un rugător de neegalat – avea rugăciunea în inimă, stareţ la Schitul Rarău şi apoi mucenic pentru dreapta credinţă. Cum poate să-i conteste cineva sfinţenia Părintelui Daniil când este suficientă această minune pentru a închide gura oricui. Într-o zi Părintele Daniil, împreună cu un medic deţinut la Aiud, au fost introduşi într-o celulă frigorifer, care avea în interior temperatura de minus 30 de grade Celsius. Torţionarii au vrut să le administreze o moarte cumplită, prin îngheţare, întrucât erau sumar îmbrăcaţi. Iată ce s-a întâmplat: „După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus: Doctore nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la minus 30 de grade Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă iar în jurul lui totul se topise” (Silviu Aroneţ, Stareţul Daniil Tudor – floarea de foc a Ortodoxiei, p. 211) Astfel de minuni s-au petrecut cu foarte mulţi dintre cei urgisiţi în închisori. Aş aminti doar relatarea Valeriei Grossu, făcută în cartea Binecuvântată, fii închisoare, persoană care este aruncată pur şi simplu într-un beci adânc de beton, într-o beznă desăvârşită, cu apă până peste glezne şi colcăind de şobolani. În groaza aceea a rostit doar: „Doamne, nu mă lăsa!” La fel, a intrat o lumină puternică în subsolul acela insalubru şi ea a pierdut noţiunea timpului. Când au venit să-i ridice cadavrul, peste câteva zile, au găsit-o stând în picioare, cu o lumină pe chip, fără să fie vătămată cu nimic. Dumnezeu pune daruri mari în mucenicii Săi, iar Sfinţii închisorilor comuniste din România au primit astfel de puteri. Pot fi luaţi pe rând, Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Arsenie Boca, Sofian Boghiu şi oricare dintre toţi ceilalţi mărturisitori ai Ortodoxiei deţinuţi în lagărele satanist-marxiste şi se va vedea grija lui Dumnezeu pentru fiecare, prezenţa Acestuia în mărturiile şi faptele lor. Li s-a cerut lepădarea de Hristos şi nu au cedat chiar dacă au fost ucişi în mod bestial. Ce biruinţă mai edificatoare ne trebuie? Deşi poporul se mişcă sufleteşte în sensul venerării acestor sfinţi români, ierarhia bisericească îi ignoră. Ar trebui măcar să le acorde atenţie, să înceapă o cercetare canonică, să-şi pună întrebări. Poate o fac în taină, dar public nu se întâmplă nimic.
Această carte, Din temniţe spre sinaxare, ne vorbeşte despre suferinţă, una fără limite, despre dârzenie, curaj, tărie de caracter, probându-ne că avem de a face cu adevăraţi eroi, despre umilinţă până la anularea eului personal, şi, mai mult decât toate la un loc, despre jertfa pentru Hristos şi pentru dreapta credinţă. Temeiul nostru pentru viitor îşi are rădăcinile în sacrificiul lor. Se pare că în ultima sută de ani acesta e lucrul cel mai valoros pe care l-a produs neamul românesc: jertfa pentru credinţă a sfinţilor din închisorile comuniste, mărturisirea lor mucenicească. Luaţi şi citiţi această carte pentru evlavie, pentru judecată, întrucât că veţi fi întrebaţi de ce n-aţi ştiut, dar şi pentru conştiinţă, deoarece prin cunoaşterea supliciului la care au fost supuşi, vă conectaţi la forţa de rezistenţă a mucenicilor torturaţi în închisorile comuniste şi vă puteţi încărca de energia duhovnicească absolut necesară pentru a rezista vremurilor cumplite care se anunţă pentru creştini. Sfinţii închisorilor sunt modelele pe care trebuie să le urmăm, dar, foarte adevărat, ei sunt şi sprijinul nostru, mijlocitorii noştri către Dumnezeu în încercările care ne aşteaptă.
RSS 2.0