Ne propunem să începem astăzi să prezentăm un ciclu de fragmente esenţiale de mărturii despre fenomenul totalitar, care vizează înţelegerea scopului reeducării.
Pentru cei care au trecut prin infernul din Piteşti sau alte închisori comuniste, reeducarea prin tortură, al cărei instrument principal a fost Eugen Ţurcanu, dar ai cărei iniţiatori au rămas în umbră până în zilele noastre, a fost văzută ca un „experiment”. Experiment pentru ce? Care este scopul acestei înfiorătoare schingiuiri a sufletului şi trupului omenesc? Sunt atât de crunte mărturiile ce vin din aceste închisori încât noi abia le putem şi citi. Dar nouă ni se cere chiar mai mult, nu doar a putea să le citim, ci a putea să le înţelegem, să înţelegem de ce s-au petrecut şi, mai ales, să înţelegem reeducarea dusă în prezent cu alte mijloace, care are însă acelaşi scop. Pentru că cea ce s-a petrecut ne priveşte direct şi pe noi. Aşa cum spunea Ioan Ianolide, dacă nu vom lua aminte, noi vom fi următorii reeducaţi!
Credem, pe baza mărturiilor ce vor fi citate aici - pornind cu aceste “profeţii” laice, preluate de la Hannah Arendt si Alain Besancon, şi continuând cu Ioan Ianolide, Dumitru Bordeianu şi pr. Gheorghe Calciu, dar şi cu părintele Seraphim Rose, cu părintele Hristodul Aghioritul şi cu scriitorul Virgiliu Gheorghe - că scopul reeducării a fost smulgerea definitivă a lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Scopul este apostazia asumată, nu doar prin lepădare, prin cedare provenită din slăbiciune şi frică, ci prin hulă, adică prin asumarea voită a duhurilor satanice care Îl urăsc pe Dumnezeu. În mai puţine cuvinte, satanizarea omului. Dar acest lucru nu se produce atât de uşor. Sunt necesare unele etape şi o gândire care să conceapă tipul de societate şi de organizare a puterii (politice, economice, sociale etc.) care să despoaie omul din cadrul său firesc de vieţuire şi să îl transforme în sclav al influenţelor demonice, un sclav care este silit, prin violenţe neîntrerupte şi de nesuportat pentru firea omenească, să se transforme în unealtă şi fiu al “tatălui minciunii“…
Primele doua articole pe aceasta tema vor descrie cum este posibil să se atingă un control totalitar în cadrul societăţilor moderne şi ce fel de gândire (spirit) stă în spatele celor care creează astfel de sisteme.
Ar putea surprinde faptul că folosim şi texte „laice” pentru a descrie acest fenomen. Ştim, însă, că, din vechime, uneori existau „profeţii” ale înţelepţilor sau ale poeţilor antici care îl vesteau chiar pe Hristos. Unii Sfinţi Mucenici, cum ar fi şi Sfânta Muceniţă Ecaterina, au folosit aceste scrieri ne-creştine pentru a demonta argumentele şi sofismele înţelepţilor stârniţi împotriva creştinismului. Cam în acelaşi sens folosim şi noi aceste observaţii extrem de profunde pe care Hannah Arendt le făcea cu privire la regimurile totalitare încă înainte de declanşarea experimentului Piteşti. O “profeţie” care explică pas cu pas cum este posibil ca, în lumea noastră, să fie realizate crime atât de îngrozitoare. O profeţie care arată că scopul societăţii totalitare este reducerea fiinţei umane la o fiinţă pasivă, din care este eliminată individualitatea, spontaneitatea, pentru a ajunge doar ceva asemănător câinelui pervertit al lui Pavlov - un sac de reacţii anticipate, programate.
Spuneam într-un articol precedent că închisoarea de tip Panopticon este reprezentarea ideală a lumii moderne, cu principiile ei de înregimentare, disciplinare şi permanentă supraveghere a „supuşilor” (Michel Foucault). Întrebarea legitimă care poate fi pusă acum este: ce tip de reprezentare-cheie poate fi atribuită prezentei societăţi umane? Credem că cea mai potrivită reprezentare este cea a închisorii Piteşti, camera 4: Reeducarea, re-programarea fiinţei umane prin distrugerea conştiinţei sale în vederea smulgerii lui Dumnezeu din sufletul acesteia. Numai aşa poate fi dobândit controlul maxim exercitat asupra omului. Numai aşa poate fi făcută posibilă o societate controlată în totalitate. Sau, cum spune Hannah Arendt în ultimul paragraf citat în acest articol: „Este în însăşi natura regimurilor totalitare să ceară o putere nelimitată. O asemenea putere nu poate fi asigurată decât dacă, literalmente toţi oamenii, fără nici o singură excepţie, sunt dominaţi competent în toate aspectele vieţii lor.“
Arendt arăta, astfel, care este scopul, natura şi evoluţia acestor tipuri de regimuri totalitare. Scopul este dominaţia totală şi transformarea omului într-un “animal pervertit“, iar natura lor este una cu totul nouă în istorie. Noutatea ţine de faptul că regimurile totalitariste nu sunt simple stăpâniri care fac abuzuri împotriva cetăţenilor, şi nici nu sunt regimuri dictatoriale în care un tiran îşi elimină adversarii politici. Natura lor are un caracter mult mai profund, dată de scopul totalitar: dominaţia totală pentru crearea unui nou tip uman. Iar aceasta “re-creare” a omului nu poate fi făcută decât prin distrugerea modului vechi, tradiţional, normal şi autonom de vieţuire a omului. Prin urmare, regimul totalitar se caracterizează printr-o ofensivă violentă dusă împotriva modului de viaţă normal, prin distrugerea şi eliminarea oricărei forme de viaţă autonomă şi de sine stătătoare faţă de puterea politică. Adică, o perpetuă şi continuă revoluţie. “Revoluţia permanentă” - descoperirea iacobinilor francezi şi a bolşevicilor - este inerentă şi numai prin această tensiune continuă, distribuită în corpul întregii societăţi,prin care se poate întreţine supunerea oamenilor. Astfel, regimurile totalitare reprezintă o continuă şi neîncetată presiune de a hrăni minciuna propagată oficial pe toate canalele de “informaţie”, de a fi complice şi părtaş la crimele abominabile ale lor, de a aduce ofranda “chipului de aur”, un asalt interminabil în care se îmbină avantajele materiale cu ameninţările la adresa propriei securităţi.
Rezultatul experimentului comunist este “şobolanul roşu”. Acesta este “omul nou” născut de comunism. Un om cu orizont îngust de viaţă, meschin, în care nu mai există reperele tradiţionale ale vieţuirii de obşte, un om “mic”, pentru care scopul în viaţă devine doar o căpătuire jalnică cu “bunătăţile” acestei lumi, care sunt de fapt gunoaie, în care ne place să stăm şi să vieţuim.