.* În lumea anglo-saxonă, în special SUA şi Anglia, de vreo 7-8 ani s-a declanşat o dezbatere publică, numită „războiul Crăciunului” (vezi „Cotidianul” din 21 decembrie 2007). Ce înseamnă asta? Pe de o parte, Camera Reprezentanţilor, marile firme comerciale, consiliile unor primării de metropole, oamenii politici, guriştii în vogă pe sticla marilor canale de televiziune, alte persoane publice la modă au decis să nu mai pună pe felicitări „Crăciun fericit”, ci „sărbători fericite”, iar bradul împodobit să nu se mai cheme „pom de Crăciun”, ci „brad de sărbătoare”. Pe de altă parte, unele asociaţii creştine au susţinut intens ca primele expresii, cele care conţin cuvântul Crăciun, să reintre în actualitate. Aşa se face, că, de ani buni, ba se spune una, inclusiv la nivelul oficialităţilor, ba se foloseşte expresia contrarie. Fiecare tabără se bucură, pe rând, unii că au „biruit Crăciunul”, ceilalţi că au învins secularizarea şi „corectitudinea politică”. Bâlciul acesta, că e una, că e alta, îl veseleşte, de fapt, pe Satana, pentru că nici bradul de Crăciun, nici bradul de sărbătoare nu au legătură cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, ci sunt găselniţe ale lumii moderne, secularizate. N-am aflat nicăieri nici o referinţă că, în Biserica primară sau în primul mileniu de creştinism, când toţi eram una în Hristos, dreptcredincioşii să fi împodobit bradul în cinstea Naşterii Domnului. „Datina” cu bradul, mai nou, făcut din bare de fier, cât mai înalt şi cât mai electrificat - seara, de-a dreptul monstruos - ziua, (arată ca un zigurat masonic!, de-a dreptul drăcesc), nu depăşeşte temporar limitele secolului XX. Aşa cum s-au înfiinţat şi lansat „pe piaţă” sărbători care nu au nici o legătură cu creştinismul, nici cu altă religie (8 martie, 1 iunie, 1 mai etc., etc.), cu scopul de a înlocui praznicele creştineşti şi a întoarce lumea la neo-păgânism, la fel s-a petrecut şi cu inventarea unui Moş Crăciun, înveşmântat în pelerină Coca-Cola, cu ciupilică asortată şi cu ho-ho-ho, dragii moşului, care nu poate apărea decât sub un brad împodobit cu globuri de sticlă colorată, ghirlande cu sclipici ţipător, şiraguri de becuri, stive de cadouri. Reclamă, consumism, artificialitate. Nimic despre Hristos! Nimic despre întruparea Lui! La fel de străină de creştinismul ortodox este şi dezbaterea dintre „crăciunişti” şi „anticrăciunişti”: reclamă, maximum de vânzări, vâlvă mediatică şi un gol imens. În realitate, ambele tabere sunt antihristice, lucrează vârtos la ascunderea sensului praznicului de la 25 decembrie, care constituie începutul mântuirii noastre. Încet, dar sigur, mentalitatea oamenilor este adusă la un numitor comun, să ne distrăm, să ne împlinim toate plăcerile, să consumăm cât mai mult, să fim fericiţi (adică ghiftuiţi trupeşte), ce importanţă are cum îi spunem bradului de sub care ne luăm cadourile sau Moşului care ni le dă. Totul e un joc (Moşul trebuie să fie bun actor!), o prefăcătorie, mai exact un circ uriaş, amplificat prin televiziuni şi feerii de lumini artificiale, aşa încât să-L uităm definitiv pe Dumnezeu şi să pierdemsensul vieţii noastre, fără nici o şansă de a-l regăsi. Atunci, înseamnă că ne-a biruit diavolul şi e vai şi-amar de sufletele noastre. Dar cine mai stă să cugete la lucrurile astea în vacarmul general? Fraţilor, Domnul se naşte, slăviţi-L, dar nu sub bradul de fier al masonilor, ci la Sfânta Liturghie, în biserică, nu la clacă împreună cu Moş Coca-Cola acela, ci în faţa Sfântului Altar, cu smerenie şi bună cuviinţă!
* Cum ne sunt distruşi copiii? Cea mai parşivă, mai drăcească şi greu de ocolit în aceste vremuri este desfrânarea pretimpurie şi perversiunile sexuale. Dăm mereu semnale în acest sens. Acum prezentăm încă unul. La o şcoală gimnazială din Portland, statul Maine, consiliul profesoral a decis introducerea anticoncepţionalelor la copii între 11-14 ani (vezi ziarul „Ziua” din 19 oct. 2007), pentru că s-au înregistrat deja 17 sarcini în rândul elevelor din statul respectiv şi foarte numeroase cazuri de avorturi.. Decizia o iau copiii, deşi formal părinţii pot să-şi dea acordul pentru ca odrasla lor să meargă la medic. Numai că „tratamentul” cu anticoncepţionale este confidenţial. Aşa că ştie cel în cauză, o adolescentă de 11 ani, să zicem, doctorul care i-a prescris pilulele şi…Dumnezeu de sus, Care rabdă îndelung. Cum să previi o astfel de nenorocire, desfrânarea generalizată în şcoli, de la vârste fragede? Mai poate cineva să o oprească, dacă ea este promovată de şcoală, de cabinetul medical, de lege? O anomalie cruntă a fost semnalată în Anglia: unele fetiţe au atins pubertatea la vârsta de trei ani (vezi sceptik blog care citează informationliberation.com). Vina apariţiei acestei anormalităţi: hrana preindustrializată, bine „condimentată” cu e-uri şi cu hormoni. Cum aţi reacţiona să aveţi un copil care se maturizează nefiresc, la trei ani să arate ca unul de zece? Şi de ce îngăduie Dumnezeu să o ia razna copiii, şi biologic, şi moral? Televiziunile astea morbide de la noi anunţau, recent, că o fetiţă de 11 ani, de prin judeţul Argeş, dacă reţin bine, a avut o tentativă de sinucidere, repetată la spital, pentru că trăia cu un băieţel de 14 ani, care s-a dovedit infidel şi a părăsit-o. Fetiţa asta şi-a început, nefiresc şi ne-legiuit, viaţa sexuală, la o vârstă când ar trebui să dădăcească păpuşile, iar acum este năucă, debusolată complet, gata să se arunce în focul veşnic. Doctorii o duc la psihiatrie, dar oare vor rezolva problema? Cred, cu spaimă şi cutremur în suflet, că „bolile” de acest gen pot fi tămăduite doar de către duhovnic, cu post şi cu rugăciune, iar de către părinţi, preventiv, prin educarea copiilor în frica de Dumnezeu. Să ştie că, dacă nu te vede tata sau mama, Dumnezeu te vede, e prezent la prostiile şi la ticăloşiile tale, te rabdă o vreme şi apoi te pedepseşte. În altă ordine de idei, razna generalizată, care i-a cuprins pe copiii din toată lumea, este rodul păcatelor părinţilor şi bunicilor. De la noi li se trage nebunia, concupiscenţa precoce şi accentuată, delirantă, aş zice. Dacă noi ne vom disculpa că o avem, la rândul nostru, de la părinţi, atunci se formează un lanţ genetic, cu verigile tot mai groase, cu care ne ferecă diavolul, din neam în neam. Şi acum, ăştia mici sunt traşi cu gloata la moartea veşnică. Aşa o fi, dar Dumnezeu a rânduit şi remediile. Un om din acest şir trebuie să rupă lanţul, să fărâme legăturile diavoleşti, să ia greul asupra sa, uneori fără să vrea, cel mai adesea conştientizând că lui îi revine crucea pocăinţei. Scurt: dacă vreţi să le meargă bine copiilor, luaţi asupra voastră sarcina pocăinţei, a vieţuirii după canoanele Bisericii ortodoxe, faceţi numai ce vă spune duhovnicul şi, cu răbdare, chiar îndelungă răbdare, lucrurile vor reveni la normal. Oricum, nebunia care bântuie prin şcolile din America a ajuns şi la noi. Să se sustragă, cu ajutorul lui Hristos, cine poate şi cine vrea!
* Jurământul lui Hipocrate nu este creştinesc, dar el respectă legea naturală şi morala, adică este în conformitate cu cele puse de Dumnezeu în conştiinţa omului. Nişte italieni, profi universitari şi chirurgi cu mână fină, au uitat că darul pe care îl au vine de la Dumnezeu şi au ajuns la concluzia că trebuie să renunţe la Jurământul lui Hipocrate, dacă nu, atunci să-l modifice prin părţile esenţiale (vezi Altermedia din 12 decembrie 2007, care citează publicaţia „Times”). Ce-l deranjează pe marele Giorgio Iannetti în jurământul pe care îl depun absolvenţii când se căftănesc doftori? Nu mai e modern, nici actual, Hipocrate acesta, că îi pune sub jurământ să nu facă avorturi şi să nu practice eutanasia. Asta-i problema, juri să nu ucizi prunci şi, după aceea, practici avortul comercial, pe bani buni şi cât mai mulţi. Ba mai lichidezi, cu fiola letală, şi câte un bătrân bolnav. Îi roade conştiinţa, ca un vierme neadormit, pe celebrii chirurgi italieni şi, atunci, ca să se îndreptăţească în faţa ei, cer oficial să fie înlăturat vechiul jurământ al lui Hipocrate. Sau, mă rog, să-l asorteze cu practicile lor ucigaşe, că aşa e corect politic, „corectitudine” coborâtă cu hârzobul direct din drepturile omului nebun. Nouă ni se pare mai actual ca oricând textul bătrânului Hipocrate (sec. IV î. d. H): „Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa niciunei femei leacuri care să o ajute să lepede”. Păi, cum o să mai fie bun jurământul acesta, dacă legea europeană, valabilă inclusiv în Italia şi în România, dă liber la avort şi la omorârea celor care cer sinuciderea? Vedeţi, dacă nu are nici o problemă cu legea, care-i făcută de oamenii diavolului (cel puţin liberalizarea avortului şi cealaltă lege, cu eutanasia, nu-s concepute de oamenii lui Hristos, asta e sigur!), meşterul acela, cum i-am zis?, Iannetti, are necazuri cu amărâta de conştiinţă, care îl mănâncă. Şi nu te poţi scărpina cu bisturiul pe conştiinţă, că nu reacţionează, de aceea vrea să-l elimine pe Hipocrate sau măcar să-l ajusteze, astfel încât să corespundă vrerilor omului recent. Medicii de tipul prezentat mai sus încearcă să se ascundă la umbra unor legi diavoleşti, dar, oricât de deasă ar fi această umbră, chiar de-ar fi neagră ca noaptea, conştiinţele lor nu se vor linişti niciodată, adică în veci de veci. Doamne, luminează-i pe ei şi păzeşte-ne şi pe noi!
RSS 2.0