Despre post şi milostenie

Important pentru dumneavoastră este şi pomenirea morţilor, pentru ca şi morţii au nevoie de rugăciunile noastre. Cei morţi de două lucruri suferă acolo : nu se pot ruga pentru ei înşişi şi nu pot să facă nici un fel de milostenie, doar cei mântuiţi se roagă pentru noi. Însă majoritatea nu pot să se roage pentru noi, trebuie să se roage rudele, prietenii. Şi de aceea pentru ei, în primul rând, rugăciunea Bisericii este foarte puternică deoarece este unită cu jertfa Mântuitorului Hristos.

Ori de câte ori facem Sfânta Liturghie, retrăim jertfa Mântuitorului Hristos pe Golgota, toată viaţa Lui şi sfârşitul de pe Golgota. Aşa încât se asociază la rugăciunile noastre ale tuturor şi sângele jertfei Mântuitorului Hristos. De aceea este foarte mare şi foarte preţioasă Sfânta Liturghie. Însă dumneavoastră şi noi preoţii suntem datori să trăim Postul Mare şi orice post cu înfrânare îndoită: post de mâncare şi post sufletesc, adică înfrânare de gânduri rele, de ură, necredinţă, desfrânare, răutate, lăcomie. Nu avem voie sa fim răi, mincinoşi, egoişti.

Trebuie sa fim cu adevarat oameni plini de dragoste, cum am spus în cuvântul de mai înainte. Şi de aceea zic că postul trebuie sa fie îndoit : post trupesc şi post sufletesc. Iar cu banii de pe alimentele mai scumpe să facem milostenie; costul lor să-l împărţim la săraci. Paralel cu acest post de alimente, adică mâncare mai puţină, dacă se poate să ne sculăm de la masă puţin flămânzi; să putem să mai mâncăm, dar să nu mâncăm. Aceasta însemnează înfrânare.

Când se înfrânează cineva, are după aceea o linişte mare în suflet; iar când se umflă de mâncare, mănâncă peste măsură, se mişcă foarte greu, îi vine somnul şi alte patimi, aşa încât postul în sine înseamnă înfrânare, cumpătare mai bine zis, şi trebuie unit totdeauna cu milostenia şi cu paza simţurilor noastre, ca nu cumva în timpul postului să intre sau să iasă din noi vreun semn al păcatului. Să ne putem stăpâni cu toata fiinţa noastră.

Toate cele cinci simţuri ale noastre să fie păzite cu străşnicie, ca să nu intre păcatul în noi şi să nu iasă vorbe proaste, vorbe de ruşine, vorbe de mânie, de blestem şi alte lucruri rele, ca să fie postul bine primit de Dumnezeu, cum spune în Sfânta Evanghelie. Postul bine primit de Dumnezeu este ferirea de răutăţi în primul rând, şi după aceea şi celelalte.

Deci, ţineţi seama, fraţi creştini, de aceste lucruri, pentru folosul personal al fiecăruia dintre noi.

Gânduri despre milostenie

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştina şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mântuitorul nu aminteşte de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.

Mântuitorul ne spune că, în ziua judecăţii de apoi, la trâmbiţele îngerilor, se vor aduna toate neamurile pământului, de la întemeiere până la sfârşitul lumii şi va alege, prin îngerii Săi, pe cei buni dintre cei răi, şi fiecare om va da seamă înaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele săvârşite în viaţă, din copilărie până la moarte. Căci din anii copilăriei noastre şi până la bătrâneţe, câte cuvinte deşarte nu spunem noi? Toate acestea sunt scrise de îngeri şi diavoli şi vor fi date pe faţă la judecată înaintea tribunalului dumnezeiesc.

Aşa încât toate păcatele făcute de noi în viaţă, dacă nu sunt mărturisite, vor fi date pe faţă la judecata înaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toata lumea.

La înfricoşătoarea judecată, Mântuitorul ne subliniază în chip deosebit darul sau fapta bună a milosteniei creştine, care va avea un mare rol la mântuirea sufletelor noastre. Căci milostenia singură acoperă mulţime de păcate. De aceea suntem datori ca în toată viaţa noastră să miluim după putere pe aproapele nostru, atât prin milostenie materială, cât şi prin milostenie sufletească. Adică, sfătuire, mângâiere, cărţi sfinte, rugăciune pentru cei neputincioşi etc.

Sunt şase fapte bune ale milosteniei pe care le citează Mântuitorul în Sfânta Evanghelie şi anume : „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui : Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii vor răspunde, zicând : Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei : Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40). Amin.

(Postat pe site-ul Biserica.org de fr. Constantin Alexe, la 29 noiembrie 2007).