.Mă numesc Gavriil Fodor şi sunt din Baia Mare. La Schitul ortodox Huta din Beiuş merg din anul 2004. Acolo am ajuns cu ajutorul unor prieteni care vizitau acest locaş de mai mulţi ani. Tot prin aceşti prieteni am cunoscut Ortodoxia, fapt pentru care am primit botezul în anul 2000. Părinţii mei sunt catolici şi, după cum era firesc, m-au botezat în credinţa catolică. Deci, după lesne vă închipuiţi, trecerea mea la Ortodoxie nu a putu să-i bucure. O vreme, relaţiile mele cu părinţii nu au fost prea calde, însă de ceva timp lucrurile s-au mai schimbat.
Deci, după cum spuneam, am făcut împreună cu prietenii o excursie la Schitul Huta, unde l-am cunoscut pe Părintele Eftimie, stareţul locului. La noi, în catolicism, atitudinea prelaţilor faţă de enoriaşi e diferită de cea a prelaţilor ortodocşi. În catolicism preotul e axat foarte mult pe educaţie, disciplină, rigoare etc., ceea ce îl face să fie oarecum mai rece şi chiar distant cu cei din jur. Duhul Ortodoxiei e altul, de aceea, la început, mi-a fost destul de greu. La mânăstiri ortodoxe nu fusesem niciodată, aşa că tot ce am văzut la Huta era nou pentru mine. În primul rând m-a uimit simplitatea aşezământului, o oarecare sărăcie pe care, deşi nu am înţeles-o, totuşi am simţit cu inima că face bine vieţii creştineşti.
Părintele ştia că venim şi ne aştepta. Ne-a primit într-o chiliuţă modestă, fără fast, aşa cum se obişnuieşte pe la casele mari, însă cu multă căldură. Ne-a aşezat la masă, apoi rânduindu-ne o chilie pentru odihnă, ne-a lăsat să ne liniştim. Noaptea am participat la slujba din biserică, unde am citit o catismă din Psaltire. În Ortodoxie slujbele nu se săvârşesc cu prea multă preţiozitate, ca în catolicism, însă parcă sunt mai fireşti, mai calde, potrivite cu sufletul omului. Fiind mai lungi, sunt şi mai ostenitoare, păstrând vechiul duh de nevoinţă al Sfinţilor Părinţi. Consider că slujbele scurte, practicate în Biserica Catolică îl fac pe om comod, imprimând persoanei mulţumirea de sine, atât de răspândită printre creştinii de astăzi.
De-a lungul vremii drumurile către Schitul Huta s-au îndesit, ajungând să-l cunosc bine pe părintele stareţ. Eftimie. Cred că ceea ce îl defineşte e râvna neabătută pentru credinţa ortodoxă. Când am fost prima dată la schit, mi-a dat în dar Vieţile Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia s-au luptat mult cu catolicismul, pătruns în Ardeal pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Citind vieţile lor am avut totdeauna impresia că Părintele i-a ales ca model de vieţuire ortodoxă. Deseori mi-a vorbit, cu multă evlavie, de faptele lor şi ale multor ardeleni ortodocşi din trecut, spunându-mi că Ortodoxia contemporană, pentru a fi plăcută lui Hristos, trebuie să meargă pe urmele acestora. În această idee, Părintele oferea adesea pelerinilor cărţi cu vieţi şi învăţături de sfinţi care au suferit pentru credinţă în trecutul poporului român. Pentru aceasta, mulţi pelerini care merg la mănăstire îl caută pe Părintele cu mult interes, numărându-l între părinţii sporiţi ai vremii noastre.
Aflând acum câtva timp că Părintele a fost oprit de la slujbă, m-am mirat foarte mult. La început n-am crezut, dar între timp am aflat că e adevărat. Am înţeles că episcopul a procedat aşa pentru că Părintele, cu felul său de a fi, ar fi deranjat pe greco-catolicii din părţile locului. Ceea ce nu înţeleg este ce anume a făcut rău Părintele. Cu ce a dăunat Ortodoxiei atitudinea Părintelui? Eu cred că episcopul trebuie să îl apere pe Părintele de aceste intrigi politice, despre care credem că se petrec doar în catolicism, nu şi în Ortodoxie. Catolici ar fi procedat altfel: nu şi-ar fi pedepsit preoţii pentru că fac propagandă catolică. Ar fi considerat că, dimpotrivă, astfel de slujitori trebuie încurajaţi.
E ruşinos pentru conducătorii Bisericii Ortodoxe faptul că îşi pedepsesc propriii slujitori, dând câştig de cauză celor de altă credinţă. Nu ştiu ce să mai cred, însă sunt foarte dezamăgit, căci nu văd în Ortodoxie nici dragoste de adevăr şi nici dragoste de oameni. E adevărat, învăţăturile de bază ale credinţei, cele din timpul Sfinţilor Apostoli, se găsesc numai în Ortodoxie, dar cele ce se petrec în Biserică sunt departe de aceste învăţături. Căci mă întreb, cum de un conducătorii Bisericii scriu ori vorbesc după aceste învăţături în care, de fapt, nu prea cred? Poate greşesc, dar ceea ce a făcut Părintele stareţ Eftimie, au făcut, la vremea lor, Părinţii care s-au împotrivit prozelitismului practicat de Biserica romano-catolică. Dacă Părintele a greşit, înseamnă că şi acei Sfinţi Părinţi au greşit şi atunci pentru ce mai sunt trecuţi în icoane şi în calendar?Eu asta, oricât m-aş strădui, nu pot s-o înţeleg…Dacă Părintele nu a greşit, atunci pentru ce este pedepsit? Că a acţionat aşa precum Sfinţii Visarion, Sofronie, Oprea şi mulţi alţii? Păi, atunci înseamnă că trebuie scoşi din cărţile bisericeşti şi nici hramuri să nu mai aibă. Mă întreb nedumerit, oare unde se mai află adevărata credinţă, dacă Biserica Ortodoxă îi prigoneşte pe slujitorii ortodocşi? Nu ştiu ce să mai cred, însă la aşa ceva nu mă aşteptam niciodată. Poate cineva îmi va da un răspuns.
RSS 2.0