Cronica antihristului

* Raelienii, o sectă care crede în extratereştri, au prins rădăcini şi în România. Ei au susţinut o conferinţă de presă, în decembrie, anul trecut, (vezi „Adevărul„ din 8 dec., 2006), anunţând că au „preot” şi un număr de adepţi, urmând să deschidă ambasadă la Bucureşti pentru extratereştrii care vor veni curând. Raelienii poartă la gât un medalion reprezentând steaua lui David, puţin modificată, lucru explicabil prin faptul că se consideră urmaşii elohianului Iehova, considerat părintele elohienilor din cosmos şi, evident, al raelienilor, urmaşii lor de pe pământ. Ei avansează o dată precisă când extratereştrii vor reveni pe terra: anul 2035. Luând contact cu asemenea elucubraţii, putem cel mult zâmbi sau chiar râde. Dar, în fapt, lucrurile nu sunt deloc hazoase. Sfinţii Părinţi ne avertizează că toate formele sub care ni se arată aşa zisele fiinţe extraterestre (nave, omuleţi, globuri de lumină, farfurii zburătoare etc.) sunt apariţii demonice. Ziaristul francez Rael, aflat în excursie prin munţi, într-un crater, s-a „izbit”, în anul 1973, de o astfel de apariţie, probabil un demon care i-a spus omului că este Iehova, elohian-creator. Acesta i-a îndrugat lui Rael tot felul de eresuri despre 700 de genii eternale, despre puterile elohienilor care ar fi „părinţi” ai oamenilor, despre „paradisul” pe care îl vor aduce pe pământ şi, astfel, excursionistul şocat şi halucinat s-a lăsat de meserie şi a întemeiat cu entuziasm o nouă religie, adunând adepţi care se închină la extratereştri şi nave cosmice interstelare. La fel s-a întâmplat şi cu mormonii, când un duh l-a abordat pe un anume Smith, devenit „profetul” acestora, în mod asemănător au luat contur şi alte nenumărate secte pe care diavolul le întemeiază prin „apariţii” în plan văzut, mimând epifaniile dumnezeieşti. Raelienii reprezintă o gravă rătăcire de la dreapta credinţă, o zeificare a raţiunii, tehnicii şi ştiinţei, pe de o parte şi o cădere în mrejele magiei satanice, prin dorinţa bolnăvicioasă de a participa la minuni care, iată, sunt false minuni. Această sectă este o probă în plus, o demonstraţie că nu există cale de mijloc pentru aceia care nu cred în Dumnezeul Treimic: golul lăsat în suflete, prin alungarea lui Hristos, este ocupat imediat de diavolul care îl face pe un astfel de om slujitorul său. Ori cu Sfânta Treime, ori cu Nesfântul. De care să ne păzească pe noi Tatăl nostru cel din ceruri!

* La Zurich, în Elveţia, ţara supercivilizaţiei şi a tuturor posibilităţilor, mai ales sălaşul banilor, comori păzite de cei mai mari tartori din univers, că stă dracul pe comoară şi cloceşte nenorociri, funcţionează de mai multă vreme un aşezământ numit „Dignitas”, unde oameni disperaţi din toată lumea vin să se sinucidă. Auziţi cum şi-a numit diavolul opera ucigaşă? Demnitate (dignitas). Aşa cum Thailanda e tărâmul „turismului sexual”, la fel, Elveţia a devenit landul „turismului morţii” (vezi „România liberă” din 10 ian. 2007, care citează ziarul „SonntagsZeitung”). Culmea e că, administrarea morţii, pentru cei care o doresc, se face în cadru legal, da, legal, şi se cheamă „ajutor pasiv”. Solicitantul îşi alege sursa morţii, iar „funcţionarii” iadului de la „Dignitas”, i-o administrează contra cost, bineînţeles. Că doar n-ar vrea să se sinucidă gratuit! Acolo, la sediul organizaţiei elveţiene, care nu e decât o poartă largă către infern, şi-au pus capăt vieţii 619 persoane care aveau boli incurabile, începând cu anul 1998. Cifrele s-au aflat după un incident macabru, mai bine zis criminal: o nemţoaică de 43 de ani, care avea o tumoare cerebrală, a apelat la elveţieni să-i ofere o sinucidere de lux. Lacomi de bani, aceia i-au dat un pahar cu otravă proastă. După ce l-a băut, sinucigaşa a început să strige că arde, o frigea rău pe dinăuntru, după care a intrat în comă, murind după 38 de minute. Faptul a ajuns în presă, s-a făcut puţină vâlvă, dar cum totul este corect şi legal, nu s-a întâmplat nimic. Puteau să o şi spânzure, dacă sinucigaşa voia o astfel de moarte. După ce am aflat grozăviile care se petrec în Elveţia, l-am abordat pe un duhovnic ortodox care vizitează des această ţară. El nu a fost surprins, ci a explicat totul prin faptul că occidentalii, dar mai ales elveţienii au o altfel de filozofie de viaţă care le permite să facă orice. Eu n-am reuşit să înţeleg din aceasta decât faptul că acei oameni au creierele spălate în aşa măsură, încât diavolul poate să facă ce vrea cu ei sub aparenţa corectitudinii şi a drepturilor omului. Aş mai adăuga la aceasta încă un mărunt înţeles: la noi spălarea de creiere e în plină desfăşurare şi întâmpină dificultăţi din cauza credinţei ortodoxe, de aceea este aşa de rău văzută aceasta, de aceea ni se cere mereu să fim mai liberali, să lăsăm instinctele fără frâu („urmează-ţi instinctul!”, „urmează-ţi plăcerea!”), să spunem necondiţionat „accept”, de aceea se insistă să-L alungăm pe Hristos şi să punem egoismul în locul Lui ca, astfel, să se ridice tron pentru diavolul în sufletele noastre. E o formă extrem de subtilă de a fi cuceriţi cu mijloacele unei etici corecte (ethical corectness), discurs satanicesc, început în rai, pe vremea protopărinţilor, şi continuat acum cu viclenie sofisticată şi mascată de legi criminale. Oameni buni, deschideţi ochii bine, că nu-i de joacă, pericolul e tot mai aproape şi tot mai mare.

* Prigonirea creştinismului nu e o chestiune istorică, aplicabilă doar bisericii primare, ci este de mare actualitate, fie că ia forma prezentată mai sus (de spălare a creierelor şi eliminare pe nesimţite a lui), fie că se manifestă brutal prin interdicţii sau eliminarea fizică a credincioşilor. Cunoaştem prigonirile păgâneşti din Nigeria, India şi China. Acum se adaugă fapte cutremurătoare în Birmania (vezi ziarul „Ziua” din 24 ianuarie curent, care citează cotidianul britanic „The Telegraph”). În această ţară asiatică prigoana este concepută de budişti (care, între noi fie vorba, în România şi în Europa, au găsit o toleranţă vecină cu nesimţirea) şi care are la bază un program scris de exterminare a creştinilor. Trebuşoara este adoptată de guvern (mai exact de Ministerul Afacerilor Religioase) şi pusă în aplicare de poliţie şi de armată. Concret: bisericile sunt arse complet, creştinii forţaţi să treacă la budism, copiii creştini sunt eliminaţi din şcoli, iar propovăduitorii lui Hristos sunt băgaţi la închisoare. Scopul: „nu trebuie să existe nici o casă în care se practică religia creştină” (am citat din documentul elaborat de budişti pentru prigonirea creştinilor). Când e vorba de stăpânirea lui, diavolul nu admite democraţia, nici drepturile omului, ci trece orice opoziţie prin foc, prin glonţ, sau prin temniţă. Pustieşte totul. Nouă ni se cere să facem ecumenism cu budiştii şi cu alţi păgâni, pe principiul că „dragostea iartă orice” – dragostea privită ca o slăbiciune a creştinilor, dragostea păgânească îndopată cu ură şi cu minciună – iar ei, pe de altă parte, iau gâtul creştinilor ca semn de ecumenicitate şi de iubire. Ce spune Dalai Lama despre săbiile budiste spălate în sânge creştinesc? Nazalizează cuvinte precum : „Iubire şi pace universală” şi zâmbeşte fericit că ne-a prostit iar sub surâsul lui stă diavolul încordat să ne trosnească în moalele capului cu copita. Nu-i urâţi, însă nu-i credeţi pe făţarnicii de budişti (ah, yoghinii lui Bivolaru şi ai altor guruşi, iată-i ce fac!) şi nici nu vă asociaţi cu ei la rugăciuni comune sau la alte activităţi, fiindcă vată-mă şi oamenii şi locul pe care stau.

* Supramediatizata octavă de rugăciune pentru unitatea credinţei face mult rău Ortodoxiei. Ultima decadă a lunii ianuarie, în fiecare an, îi conduce pe ortodocşii, care participă la aşa numitele rugăciuni comune, sub incidenţa unor păcate grele. Intrăm cu toţii sub afurisania Sfinţilor Părinţi, sub anatemă şi sub blestem. Auziţi ce spune Canonul 10 apostolic: „Dacă cineva se roagă chiar şi în casă cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească!”. Intrând, de la vlădică până la opincă, în relaţie („comuniune”) cu eterodocşii, ieşim din comuniunea cu Sfinţii Părinţi şi cu Hristos. La rugăciunea comună de la o biserică romano-catolică din Botoşani, unde se aflau, atraşi prin înşelăciune, sau din naivitate, mulţi ortodocşi, preotul catolic a zis: „Cel care nu munceşte pentru unitate, munceşte împotriva Bisericii, împotriva dorinţei Mântuitorului ca toţi să fie una. Să lucrăm cu toţii pentru unitate! Nu trebuie să privim la lucrurile ce ne despart, ci la cele care ne unesc”. Chiar aşa, cum au muncit o mie de ani pentru unitate catolicii, cu blesteme, cu sabia inchiziţiei, cu lăncile cruciadelor, cu răpirile prin uniaţie, cu tunurile care au ras de pe faţa pământului bisericile şi mânăstirile ortodoxe din Ardeal. Iar acum, „părintele” munceşte, cu vorbele mieroase şi prefăcute, pentru unitatea în diversitate, pentru armonizarea adevărurilor diferite ale confesiunilor creştine. Mincinosul! Adevărul e o Persoană divină, Hristos, şi Acesta nu e divers, nu e de multe feluri, nu e diferit, ci e într-un singur fel, neschimbat şi neschimbător după cum bate vântul reformelor omeneşti de conştiinţă. Hristos e însăşi unitatea şi Adevărul Său e Biserica Ortodoxă care munceşte la fiecare Sfântă Liturghie, rostind cereri (ectenii) pentru unitate. Ce muncă îi mai trebuie catolicului în afară de a face pocăinţa pentru rătăcire de la Adevăr şi întoarcerea lui şi a celorlalţi nu este altceva decât reintegrarea în trupul lui Hristos. Să devină drept-credincioşi şi asta e unitatea! Ei înţeleg, însă, şi vor un contract politico-religios, cu articole şi clauze raţional-omeneşti, semnat de capii clerului, amăgindu-se că asta e unitate în Hristos şi iubire. Lucrarea de felul acesta şi toate octavele şi rugăciunile ecumenice cu eterodocşii se află, fraţilor, sub blestemul sfinţilor, reprezentând o formă de manifestare a tainei fărădelegii, care se multiplică şi se adânceşte în aceste vremuri. Păziţi-vă de glasul pierzător al sirenei ecumeniste, pentru că aceste adunări nu sunt binecuvântate de Dumnezeu şi se fac în afara harului Duhului Sfânt iar unitatea pe care o propovăduiesc nu e aceea dorită de Hristos, ci una dorită de oameni şi de stăpânitorul întunecat al lumii de acum.