.Mulţi dintre noi au ajuns să-şi schimbe viaţa în urma vizionării unui film sau a lecturării unei cărţi. Mulţi dintre noi şi-au luat drept modele prieteni, vedete, părinţi, profesori sau chiar persoane necunoscute care, pur şi simplu, i-au impresionat în anumite situaţii. Însă, din nefericire, există din ce în ce mai puţine persoane care îşi propun să urmeze în viaţă exemplul unui sfânt. Iar aceasta, vă vine sau nu să credeţi, este partea „luminoasă” a medaliei pentru că partea întunecată este şi mai înfricoşătoare. Ea este reprezentată de cei care îi denigrează atât pe sfinţi cât şi modul lor de viaţă pe care îl consideră învechit, fantezist, utopic sau, chiar, naiv. Astfel, ajung, de multe ori, să mă întreb: Cu ce este mai bun stilul de viaţă al celui mai ipocrit politician faţă de un sfânt care a avut întotdeauna curajul să spună adevărul? Cu ce îi este superior un star rock, care duce o viaţă dezordonată, unui sfânt care are puterea să ducă o viaţă dominată de abstinenţă? Sau, cu ce este mai presus înavuţitul peste noapte care a lăsat orfani şi bătrâni fără hrană şi adăpost faţă de un sfânt care, sărac fiind, este în stare să-şi dea şi haina de pe el celor care au nevoie?
Puneţi toate aceste întrebări altor persoane şi veţi constata nu numai că vor refuza să vă răspundă dar vă vor privi şi cu suspiciune. În consecinţă, sfântul va fi considerat, şi pe viitor, un inadaptat social, o persoană care ignoră cele mai simple legi ale supravieţuirii în jungla actuală pe care avem curajul să o numim „societate modernă”. Şi toate acestea se petrec, în timp ce noi, cei „adaptaţi”, nu avem curajul să ne întrebăm dacă suntem fericiţi (nu în „cer”, ci aici, pe pământ) dar, în schimb, privim cu invidie la chipul senin al sfinţilor din icoane.
În ziua de 12 decembrie Biserica omagiază pe Sfântul Spiridon al Trimitundei, un sfânt care a avut toate aceste calităţi de care am vorbit. A reuşit să demonstreze adevărul în ceea ce priveşte deofiinţimea Fiului cu Tatăl în faţa lui Arie şi a susţinătorilor lui la primul Sinod ecumenic (Niceea, 325). Pur şi simplu a luat o cărămidă pe care a strâns-o în mână iar din ea a ieşit foc, apă şi pământ. Aceste trei elemente naturale, egale în importanţă, au subliniat, pentru cei care se îndoiau, egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Tot el a fost cel care, prin viaţa sa curată, a primit de la Dumnezeu şi alte daruri cu ajutorul cărora a întors pe mulţi rătăciţi la calea adevărată. În acest sens, sinaxarele vorbesc de o întâmplare, în care, inspirat de Dumnezeu, Sfântul Spiridon a dezvăluit gândurile unei prostituate care îşi propusese să-l ispitească.
În sfârşit, tot Sfântul Spiridon este unul dintre acei oameni are au ajutat nevoiaşi prefăcând obiecte şi chiar fiinţe (un şarpe) în aur dar care au rămas pe mai departe modeşti şi săraci.
Este vremea să privim în adâncul sufletului nostru şi să ne întrebăm: Oare câţi dintre noi, dacă am fi avut aceste puteri, le-am fi folosit în acelaşi fel sau, şi mai important, am fi rămas aceiaşi? Sfântul Spiridon are, însă, acest dar, de a rămâne neschimbat, chiar şi după şaptesprezece veacuri. De unde se ştie acest lucru? Răspunsul e simplu: dacă el ar fi aici, lângă noi, ne-ar încuraja să luptăm cu păcatul şi s-ar ruga pentru ca fiecare să devenim mai buni, mai drepţi şi mai smeriţi. Şi eu cred că astfel ar trebui să fie un adevărat model de viaţă.
RSS 2.0